Skip to content Skip to left sidebar Skip to right sidebar Skip to footer

Patrimoniul cultural al Comunei Comișani

Biserici, mânăstiri, muzee

La nivelul comunei există două biserici ortodoxe, câte una în fiecare din cele două sate:

Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” situată în satul Comișani, construită în anul 1842, ce deservește aproximativ 800 de enoriași.

Biserica a fost reparată și pictată din fonduri proprii și cu ajutor din partea Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștiului în perioada 1980-1987 (resfintită la 8 noiembrie 1987).

Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” situată în satul Lazuri, strada Bisericii, nr.144

Biserica ortodoxă a satului Lazuri este construită în 1830, dar există în catagrafii mențiunea existenței unei mai vechi biserici de lemn cu hramul Sfinții Împărați, pe același amplasament cu cel de astăzi.

Biserica veche exista la 1780, cum confirmă o inscripție pe un Antologhion: ”Acest sfânt și dumnezeiesc minei l-au cumpărat dumnealui Jupan Dumitrașco … și l-au dat dă danie la sfânta biserică în Lazuri. Și fiind și el ctitoru, ca să aibă parte de pomenire el și soția dumnealui Rada și l-au cumpărat în luna lu oct(ombrie) 29, 1780.”

Ctitorul bisericii a fost marele clucer Scarlat Mihălescu, cel ce va ridica peste mai bine de un deceniu, și biserica din Comișani. Zugrăveala s–a făcut la 1887. O reparație importantă a început la 1932. Derulându-se cu greu, reparațiile au fost întrerupte de cutremurul din 1940, care a deteriorat din nou, grav, biserica. Reparațiile au continuat și au fost finalizate în 1946.

Biserica din Lazuri este clasată monument istoric de clasă B – importanță zonală.

Pe lângă cele două biserici ortodoxe, în comună diversitatea religioasă se desfășoară în următoarele unități de cult:

Biserica penticostală Comișani (de ziua întâi) – infiițată în anul 1939. Se află în satul Comișani, strada Șoseaua Nouă.
Biserica adventistă de ziua a șaptea – se afla în satul Comișani, strada Ghițuleasca,nr.16
Biserica Creștină după Evanghelie – se află în satul Comișani, strada Suseni, nr.201
Cultura este fundamentul necesar oricărei dezvoltări autentice și durabile, fiind un atribut esențial al identității naționale. Componenta culturală este caracteristică unui standard calitativ ridicat al vieții spirituale, individuale și sociale, iar creșterea profesionalismului și accesului la cultură, în general, conduc la un nivel superior al vieții.

Este comun acceptată ideea conceperii și realizării unei agende cultural locale, care să includă priorități cum ar fi cunoașterea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural, cercetarea etno-folclorică zonală și valorificarea rezultatelor acesteia în repertoriile formațiilor muzical-coregrafice sau monografii, antologii, reviste sau publicații. Din acest punct de vedere o coordonată esențială este activitatea de valorificare a tradiției populare în viața culturală, în spiritul autenticității și sub semnul valorii.

Autoritatea Publică Locală a Comunei Comișani coordonează metodologic întreaga manifestare folclorică din comună. Preocupările constante privind instruirea si pregătirea grupurilor și ansamblurilor de muzică și dansuri populare, a soliștilor vocali, instrumentiști și a orchestrelor de muzică populară, revigorarea obiceiurilor și a tradițiilor populare sunt doar câteva dintre prioritățile în activitatea complexă a autorităţilor locale.

Comuna Comișani este păstrătoarea unei moșteniri culturale patrimoniale remarcabile.

Pentru ca acest patrimoniu, pe care locuitorii comunei le păstrează atât în practică, cât și în memoria lor să fie salvate de la disparitie, conservate și puse la dispoziția cunoașterii mai ales a tinerei generații, s-a realizat un muzeu sătesc, organizat în incinta căminului cultural din satul Lazuri și dotarea acestuia cu vitrine, sistem de iluminare, aparatură de practică culturală.

În cadrul muzeului sunt expuse costume populare, unelte ce atesta meștesuguri străvechi (exemplu unelte pentru prelucrarea cânepii și lanii, sucală pentru fire ți piepteni pentru descâlcit, crestez folosit la prepararea brânzei de burduf, opinci de fier, clopot de atârnat la gâtul vitelor, ulei, piua, vatale, lacra), diverse opere realizate de artiști ai cenaclului cum ar fi tablouri, goblenuri, elemente de istorie a comunei (monedele geto-dacice, ănscrisuri, atestări documentare etc).

Meșteșugurile

Principalele meşteşuguri practicate în această comună sunt:

Cojocărit
Pentru a ajunge la cojoacele sau căciulile atât de mult purtate în iernile lungi, pielea trecea de mai multe ori prin mâinile pricepute ale meşterului. Era mai întâi câmoită, după care i se dădea sare şi împachetată era pusă la argăsit, într-o soluţie de zer, tărâţe şi sare, timp de 15 zile, apoi pusă la uscat una peste alta pe o culme. Abia după toate acestea, pielea era transformată în cojoace şi căciuli.

Dogărie
În această comună au existat 75 de dogari, dintre care, în prezent, doar foarte puţini mai lucrează. Pentru ca doagele să fie aduse la acelaşi nivel se face focul în interiorul butoaielor. Lemnul folosit de dogar în confecţionarea putinilor şi a butoaielor, stejarul, trebuie să fie uscat cel puţin un an de zile „ …trebuie să aibă cel pujin un an dă zile, ca să pătrundă uscătura in ia, că dacă vine şi pune omu’, curge, nu să umflă… sau scade la om şi vine cu iei la reparat şi iar creşte un an dă zile…”. Doagele erau fixate cu un şurub pe care se pune sârmă şi cu ajutorul focului erau „aduse”. Când meşterul considera că toate doagele erau „aduse” atât cât trebuia, le punea un cerc. Cu ajutorul gărdinarelor erau trasate nişte şanţuri pe care urmau a se fixa capacele.

Împletit răchită
Un alt meșteșug practicat de locuitorii comunei era împletitul răchitei. Se confecţionau coşuri şi târne tot timpul anului, însă de preferat primăvara şi vara. Toamna sau iarna răchita se punea la înmuiat căci altfel nu putea fi împletită.

Se realiza, mai întâi, fundul târnei, după care se fixau mai multe beţe de răchită, în funcţie de ce capacitate se dorea a avea tâma. Se lua, apoi, câte un fir de răchită şi se trecea printre aceste beţe.

Confecţionat mături
Mătura era semănată Ia capătul „porumburilor”.

Adunată de pe loc, era adusă în gospodărie şi curăţată de seminţe şi foi.

O condiţie esenţială era ca paiele rămase să fie bine udate căci altfel crăpau. Se faceau mai întâi „mijlocul măturilor după care acesta este îmbrăcat cu restul de paie”. Erau necesare două rânduri de cusături.

Fierăria
Acest meșteșug se mai practică și în prezent. Meşterii fierari potcovesc caii celor din sat, dar şi din alte comune. Este o meserie grea. Se fac potcoavele, se taie unghia şi apoi se fixează noua unghie cu ajutorul caielelor.

Obiceiuri şi tradiţii locale

Deși se simte o puternică influență intelectuală, poporul încă n-a renunțat la obiceiurile populare. Unele obiceiuri și tradiții care prezintă interes pentru colectivitate se mai pastrează în comuna Comișani.

La nunți se mai păstrează unele obiceiuri, cum ar fi «chematul cu plosca», facerea bradului, cântecul ginerului și hora miresei, jocul vedrei cu apa, zicerea orațiilor, socriile, nuneasca, jocul cocoșului, venirea tinerilor luni pe calea intoarsa, ducerea cu ploconul la nași etc.

Craciunul, Anul Nou, Boboteaza, Paștele, Rusaliile etc prijeluiesc, încă, în sat practicarea unor datini si obiceiuri stravechi.

Colindele

În ajun de Moş Ajun, băieţii şi fetele între 12 – 16 ani care nu jucau în horă, mergeau la han şi acolo, lăutarul satului, cânta şi pentru ei o horă, o sârbă, etc.

Când venea ora 12 noaptea în unele sate, sau în zorii zilei de Crăciun în alte sate, se grupau în cete şi mergeau cu colindul prin sat. Tot satul de la un capăt la altul, vuia de cântecele colindelor. Gospodinele nu întârziau să iasă cu daruri: nuci, dulciuri, mere şi colindeţe.

Obiceiuri de Anul Nou:

Sorcova – În ajunul Anului Nou, copii de şcoală, după ce-şi confecţionau din timp sorcove cu ciucuri de lână, mergeau în grupuri de 2-3 să sorcovească gospodarii. Ei urau tuturor să fie „… tari ca fierul, iuţi ca oţelul, … la anul şi al mulţi ani”
Pluguşorul – Era al tinerilor şi veneau în seara Anului Nou.
Urarea era lungă şi plină de învăţăminte. De la arat până la semănat, de la secerat până la măcinat şi apoi la frământat, de începea să-ţi lase „gura apă”, când auzeai de pâinea rotundă scoasă din cuptorul încălzit.

Pauzele erau acoperite de plesnetul bicelor, mugetul buhaielor, sunetul tălăngilor, clinchetul clopoţeilor şi apoi: „Mânaţi, măi!”

Pluguşorul este unul dintre cele mai vechi obiceiuri ale românilor care s-a păstrat până în zilele de astăzi foarte puţin alterat.

Capra şi ursul – sunt datini care se obişnuiesc şi la noi de Anul Nou, dar care nu sunt proprii regiunii noaste, ci împrumutate din Moldova după Primul Război Mondial.

Din istoria nescrisă ale comunelor, aflăm că forme ale culturii populare, prezentate în şezători sau hore ale satului, cu dansuri, cântece, balade, au existat aici din vechime, ele făcând parte din latura sufletească a locuitorilor satului.

Atât frumuseţea costumelor populare (de sărbătoare), cât şi a jocului constituiau un tot ce făcea parte din domeniul artei populare.

Încă de la apariția primelor școli pe teritoriul comunei Comișani, învățătorii au încercat prin orice mijloace să contribuie la pătrunderea unor adevăruri științifice în rândul țăranilor și „să distreze lumea”.

Învățătorii din Comișani au organizat serări școlare, în săli de clasă, deoarece pe la ânceputul secolului al XX-lea nu exista Cămin cultural în comuna Comișani. Serbările școlare se desfășurau la început în curtea școlii, unde se improviza o scenă, serbarea desfășurându-se pe iarbă. Iarna activitatea culturală se desfașura în clasă, unde erau piedestale.

Până la apariția „saloanelor” construite de cârciumari, balurile de Crăciun, Anul Nou, Sf. Maria se organizau tot în școală.

Portul popular, cântecele și jocurile țărănești specifice zonei, prezentate în spectacole în comunitate, dar și în alte așezăminte culturale din județ, de către formaţia de dansuri populare din localitate, vor fi activitati inscrise in proiectele si programele pe care conducerea administrativa locală le are în vedere ca activitate permanentă a căminului cultural, prin programul managerial al directorului instituției.

Valorificarea scenică a folclorului tinde să rămână în atenția autorităţilor publice locale una din posibilitatile cele mai eficiente de conservare a tradiției. Aceste tipuri de manifestări se adresează unei largi categorii de public interesat de folclor și de păstrarea tradițiilor populare în toata diversitatea sa.

  • Add to Phrasebook
    • No word lists for Romanian -> Romanian…
    • Create a new word list…
  • Copy
  • Add to Phrasebook
    • No word lists for Romanian -> Romanian…
    • Create a new word list…
  • Copy

0 comentarii

Nu există comentarii încă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut